Schimbările majore continuă în trustul Intact! Încă de la începutul anului, șefii au început curățenia în trust, iar cei care n-au performat au fost imediat dați afară. Acum a fost rândul lui Ștefan Lungu, prezentatorul matinalului, să fie concediat. CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.
Anul a venit cu un nou aer pentru anagajații trustului Intact. S-au făcut tot felul de schimbări, au fost retrogradări și demisii pe bandă rulantă. Ștefan Lungu nu a scăpat! Prezentatorului de la Star Matinal i-a fost reziliat contractul, iar colegii și-au luat, deja, rămas bun de la el.
Așadar, după Cătălin Cazacu, (vezi aici detalii), Ștefan Lungu e out. Se pare că șefii nu ar fi mulțumiți de audiențele din ultima perioadă, așa că s-au pus pe treabă, au trecut la ”curățenie”. Ștefan Lungu era, alături de Ramona Ilie și Ștefania Duca, la pupitrul știrilor matinale, dar performanțele sale au fost slăbuțe.
(ACCESEAZĂ ȘI: CUM A AJUNS LAURA COSOI SĂ PREZINTE PROPRIA EMISIUNE. CANCAN.RO A INTRAT ÎN CULISELE ANTENEI! PRODUCĂTORII AU RATAT LA PRIMA ÎNCERCARE)
Ștefan Lungu s-a alăturat echipei matinalului de la Antena Stars la începutul toamnei, atunci când s-a dat startul unui nou sezon. Fostul soț al Ancăi Lungu făcea echipă cu Ramona Ilie și cu Ștefania Duca, iubita lui Andrei Ștefănescu, la pupitrul știrilor matinale. Alături de ei, din arsenalul matinalului făceau parte Dima Trofim și Alexia Țalavutis. Exigența noii conduceri ar putea să ducă la alte schimbări, căci pe lista neagră ar mai fi niște nume.
Ștefan Lungu are o vastă experiență în televiziune. Acesta și-a făcut debutul la TVR2, unde a fost realizatorul emisiunii Tonomatul DP2, după ce Cătălin Măruță nu a mai prezentat emisiunea. Apoi, a continuat la Kanal D unde a fost realizator și prezentator, iar din 2021 s-a alăturat trustului Intact, unde a avut propria emisiune la Antena 3. Așadar, prezentatorul are o experiență vastă în domeniu, deci probabil, își va găsi repede de muncă.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp